Poveste cu un înţelept şi inelul lui (varianta mea)

ross2

Citeam pe blogul lui Radu Herjeu o poveste cu tâlc…
Aceasta :

http://raduherjeu.ro/poveste-cu-un-intelept-si-inelul-lui/#comment-12867
Şi mi-am zis,  ia să scriu eu varianta mea…aşa ca dintr-o suflare.

 
În vremuri apuse, printre mulţi alţii, făcea umbră pământului şi un înţelept, dar ca să ne fie clar, de la bun început, el nu făcea umbră degeaba. Putem spune că era ca un copac mare, vânjos, dar creşteau plante frumoase şi sănătoase sub umbra lui deasă. Înţeleptul era cunoscut atât de mult încât oameni din toate zările, nu ştiu câte erau la număr, îl vizitau să îi ceară sfaturi fel de fel.
Într-o zi, ca aceasta de primăvară, înţeleptul a primit vizita unui tânăr. Poate, dacă eram prezentă acolo l-aş fi măsurat din cap până-n picioare ca să vă zic câteva vorbe despre el.
Din câte am înţeles, problema junelui era încrederea în sine şi că tot ce făcea, nu-i ieşea bine.
Când se apuca să facă ceva, se pierdea tot, parcă un drăcuşor, cu furcă şi cu fum ieşind din nări, stătea pe umărul lui stâng şi îi zicea : “N-ai cum să faci tu asta, nu eşti în stare…nu-i de tine.”
Aşa că tânărul nostru abandona totul înainte să se apuce de treabă. Înecăcios fumul acesta din nările încornoratului, aşa-i?

Ce credeţi că a făcut înţeleptul? I-a pus în mână un inel tânărului şi l-a trimis la târg. I-a spus să nu primească pe el mai puţin de 3 bănuţi de aur. Ehee, 3 bănuţi de aur însemnau ceva pe vremea aceea… Am uitat să vă zic că înţeleptul, deşi avea o voce domoală, era scurt la vorbă.
Tânărului mai că îi venea să râdă, ţinea în mâna sa…un inel din os de căprioară. N-avea idee din care os era făcut inelul, poate era femur sau humerus, în fine, nici eu nu ştiu să vă zic…aşa că trecem peste.
Apoi, el mai ştia că la târg, oamenii vând la preţuri mici…îi era şi ruşine să ceară aşa preţ. Nu ştiu cum o fi în alte părţi, dar în tîrgul acesta, oamenii înstăriţi nu veneau pentru ceva anume. Ziua de târg era pentru ei ocazia de a mai căsca gura. Da, da , şi pe atunci exista obicieiul acesta, şi în caz că ceva le plăcea, puneau banii, pardon, bănuţii de aur jos, adică plăteau. Dar, fiţi pe pace, nu le atrăgea atenţia tânărul nostru cu …un os. Ş-apoi dacă îndrăzneai să ceri prea mult şi nu-i convenea conaşului preţul, poate îţi luai şi o lovitură de bici…
Mai veneau la târg oameni care trăiau de pe o zi pe alta, desigur, ei cumpărau lucruri cât mai ieftine sau vechituri care să le mai fie utile pe ici pe colo prin casă. Mi-e greu să cred că le era la ceva de folos bijuteria eroului nostru şi că şi-o permiteau.
Mulţi văzură inelul, care era frumos lucrat, dar la ce bun, dacă era dintr-un os… unii râdeau în hohote, şi-l numiră nebun să ceară aşa preţ, ba alţii îi propuseră să vină să vâneze la ei pe moşie…şi să-şi ia câte oase vrea el. Cu greu, dar tânărul nu se pierdu la râsetele lor şi continuă a crede că poate cineva i-o cumpăra inelul.
Se nimeri ca în ziua aceea de târg, să treacă pe acolo şi un negustor care cumpăra de aici şi vindea dincolo la preţ mai mare. Era, totuşi, cinstit şi cu ochiul format pentru lucrurile de calitate. Inelul tânărului nostru i-a atras atenţia de parcă ar fi fost un inel cu nu ştiu ce valoare istorică…de parcă ai fi zis că este o comoară arheologică. Poate chiar aşa era. Dar tot nu-l lăsa inima să dea 3 bănuţi de aur pe această podoabă, despre care nu ştia nimic, care de altfel era vândută de un tinerel cam amărât.
Seara, omul nostru cel tânăr se întoarse la casa înţeleptului cu inelul în buzunar şi abătut, mai că începea să creadă că acesta îşi bate joc de el. Înţeleptul îl sfătui să se ducă şi joia viitoare, că atunci se ţinea târgul, dar de astă dată să îmbrace haine mai alese, şi i-a dat o tăbliţă pe care scria „podoabă preistorică magico-religioasă din os”. De data aceasta, i-a spus să nu vânda inelul indiferent de preţul oferit…
Nu vă mai povestesc cu lux de amănunte că, de astă-dată, de îndată cum ajunse în târg, multă lume s-a strâns în jurul tânărului, erau laolaltă înstăriţi şi săraci şi se întreceau care să dea mai mulţi bănuţi de aur pentru bucăţica aceea de os, cică podoaba istorică de când lumea şi pâmântul…şi mai înşira tânărul nostru tot felul de poveşti exotice despre acest inel, dar aşa de lungi şi stufoase erau că nu le-am reţinut…mă mir că n-a zis că este poleit cu praf de stele, asta mai rămânea să zică.
Nu are rost să vă spun ce bucuros era tânărul că ar fi reuşit să dea inelul…dar, cum promisese, nu l-a vândut. Ştiu că în urma acestei întâmplări, înţeleptul l-a învăţat ceva, dar n-am tras cu urechea…ce pot să vă spun este că după aceea, el s-a cunoscut mai bine pe sine, pe oameni şi, culmea, tot ce îsi propunea…reuşea…

Şi am încălecat pe o şa, iată…povestea mea ! V-a deşteptat ?2495884255

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: