Cât dau pe domnul Pleşu: o salată şi două legături de ridichii

imagesffggAm ajuns la constatarea aceasta vinerea trecută, dar, ca de obicei, sosesc la sfârşitul petrecerii când nu mai am nimic de ronţăit.
Şi cum ziceam, vinerea trecută mi-am dat eu seama că domnul Pleşu şi cei care scriu/ vorbesc, cu foc, despre dânsul valorează, în ochii mei, cei căprui, şi în mâinile mele, încăpătoare, cât o salată de dimensiune mijlocie, adica nici cu frunze prea-prea, dar nici golaşă. Ah, şi două legături de ridichii de o lună.
Şi să vă explic…
În timp ce toată floarea cea vestită a intelectualilor români îl susţineau pe domnul Pleşu, eu mă pregăteam să fac piaţa. M-am convins de mult timp că discursurile culturale  şi apartenenţele lor politice nu dau de mâncare românului de rând, aşadar, să îmi fie cu iertare…că n-am dat dovadă de empatie la supărarea domnului Pleşu. Aveam stomacul gol şi mintea plină de griji. Revin la idee. Şi în timpul acela, trec şi pe lângă un chioşc cu ziare. Văd un titlu tare interesant „Preşu sau Pleşu'”…inspiraţi băieţii aştia de la „Academia Caţavencu”. Ah, ce joc de cuvinte, mie îmi plac chestiile astea care sună aşa mai cu tronc, hmm, îmi zic, să cumpăr ziarul…? Nu, mai bine, îmi iau o salată şi două legături de ridichii. Şi aşa am făcut.
La urma urmei, salata de primăvară este mai sănătoasă decât cea electorală…Şi apoi, nu-l înţeleg pe domnul Pleşu de ce se plânge. La cultura vastă a domniei sale, trebuie să ştie că salata atrage melcii şi tot felul de bâzdâgănii. Mă rog, şi trandafirii au inamici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: